site logosite logo
  • Acasă
  • Darul spiritual
  • Galerie
  • Despre
  • [EN]
SIDEBAR

Maica Domnului Vimatarissa (Altărița) sau Ctitorița

0 comments
  • Articole Informative
  • Minuni
aug. 16 2019
Post's featued image.

Această icoană se află pe Synthronon (scaunul de sus), în altarul bisericii principale şi, în legătură cu ea, tradiţia spune următoarele:

În secolul al X-lea, în timpul unei incursiuni a arabilor, ierodiaconul Sava care era paraclisier (paravimataris) în acea zi, a izbutit să ascundă icoana în fântâna din altar, împreună cu Crucea Sfântului Constantin cel Mare, punând o lumânare aprinsă în faţa lor. Arabii au prădat Mănăstirea, iar pe ierodiaconul Sava l-au luat cu ei în Creta, ca prizonier. Acesta s-a eliberat 70 de ani mai târziu, când s-a reîntors în Mănăstire. Monahii mai tineri, care nu ştiau nimic despre odoarele ascunse, la indicaţiile sale au deschis fântâna, găsind icoana şi crucea stând drept pe apă şi lumânarea încă arzând.

Această icoană se mai numeşte şi Ctitorița, ea fiind descoperită în vremea celor trei ctitori ai Mănăstirii: Atanasie, Nicolae şi Antonie. În amintirea acestui eveniment, în fiecare seară de luni se cântă Paraclisul către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi în fiecare zi de marţi se săvârșește Sfânta Liturghie în biserica principală.

Mai este istorisită încă o întâmplare legată de această icoană. Odată, unul dintre călugări nu putea pricepe sensul cuvântului: „O mie de ani înaintea Ta sunt ca ziua de ieri” şi era trist pentru că nu găsea pe nimeni care să-i explice. Aceasta se petrecea pe vremea când foştii Patriarhi ai Constantinopolului Chiril şi Ciprian locuiau în Mănăstire şi de aceea un mare număr de călugări se adunau la slujbe pentru a primi binecuvântarea arhierească. De Bunavestire, la Praznicul Mănăstirii, în momentul în care Patriarhul Chiril tocmai se închina la sfintele odoare, după obişnuita binecuvântare, călugărul a auzit o voce venind dinspre icoana Vimatarissa care îi explica chiar înţelesul versetului, fapt ce l-a determinat să-i mulţumească cu lacrimi Sfintei Fecioare.

Dacă doriți să ne rugăm pentru dumneavoastră sau să donați pentru site, faceți click aici.

Postări înrudite:

  • Cum a arătat Maica Domnului în realitate? - Fotoreportaj de la Mormântul ei (Ierusalim)
    Cum a arătat Maica Domnului în realitate? -…
  • Condacul Nașterii Domnului este de inspirație divină - fotoreportaj de la Nașterea Domnului
    Condacul Nașterii Domnului este de inspirație divină…
  • Ghidul Sfântului Nicolae cum să ne protejăm casele - Fotoreportaj din paraclisul său
    Ghidul Sfântului Nicolae cum să ne protejăm casele -…
  • Adormirea Maicii Domnului - de ce este numită astfel? - fotoreportaj cu Mitr. Alexios de Atlanta
    Adormirea Maicii Domnului - de ce este numită…
  • De ce botezul Domnului este atât de special?
    De ce botezul Domnului este atât de special?
  • Paramythia - Fotoreportaj de la sărbătoarea icoanei Maicii Domnului
    Paramythia - Fotoreportaj de la sărbătoarea icoanei…
  • Preotul Ortodox - fotoreportaj de la Întâmpinarea Domnului (cu audio)
    Preotul Ortodox - fotoreportaj de la Întâmpinarea…
« În preajma marilor sărbători, trebuie să avem o atenție specială la noi înșine
Adevărata victorie vine numai prin durere »

Submit a Comment Cancel Reply

Darul duhovnicesc al zilei


Postările sunt făcute în paralel – aici pe blog precum și în galerie astfel încât să puteți să alegeți formatul care vă place precum și postările înrudite care sunt alese după criterii diferite între blog și galerie.

Căutare:

Cele mai populare postări:

  • Sfântul Nichifor Leprosul apare în Bulgaria și dă…Sfântul Nichifor Leprosul apare în Bulgaria și dă leacul pentru Coronavirus
  • Cauzele Pandemiei – Fotoreportaj din Duminica…Cauzele Pandemiei - Fotoreportaj din Duminica Crucii (Audio)
  • Cum a arătat Maica Domnului în realitate? –…Cum a arătat Maica Domnului în realitate? - Fotoreportaj de la Mormântul ei (Ierusalim)
  • Profeții despre pandemie – Fotoreportaj cu o…Profeții despre pandemie - Fotoreportaj cu o tundere în Schima Mare
  • Ce este „Rugăciunea lui Iisus”, „Rugăciunea minții”…Ce este „Rugăciunea lui Iisus”, „Rugăciunea minții” și „Rugăciunea inimii”?
  • Cele opt gânduri ale răutății – Fotoreportaj…Cele opt gânduri ale răutății - Fotoreportaj de la sărbătoarea Sfântului Efrem Sirul (Audio)
  • Ce este „Rugăciunea lui Iisus”, „Rugăciunea minții”…Ce este „Rugăciunea lui Iisus”, „Rugăciunea minții” și „Rugăciunea inimii”?

Postările recente:

  • Sfântul Maslu: Minuni
  • Când o să se termine încercarea prin care trecem?
  • Ce spune Biblia despre doctori?
  • Sfânta Maria Egipteanca și Sfânta Împărtășanie
  • Tipurile de tristețe – fotoreportaj de la Imnul Acatist
  • Cine sunt sfinții protectori? (Sf. Haralambie, Sf. Nichifor Leprosul, Sf. Corona)
  • Imnul acatist: Odă pentru Doamna General
  • Care este începutul evangheliei?
  • Profeții despre pandemie – Fotoreportaj cu o tundere în Schima Mare
  • Frica: cum o gestionăm

Categoriile:

  • === Altele ===
    • Articole Informative
    • Minuni
  • === Inimă ===
    • Amintirea morții
    • Bucuria, jalea și jalea de bucurie făcătoare
    • Credința, anxietatea, nesiguranța și lașitatea
    • Desfrânarea, puritatea și castitatea
    • Despătimirea
    • Insensibilitatea (moartea sufletului)
    • Iubirea
    • Liniștea trupului și a sufletului (Isihia)
    • Mânia, blândețea, simplitatea și inocența
    • Pocăința
    • Răbdarea, ispitele și viața pașnică
  • === Minte ===
    • Calomnia, defăimarea
    • Discernământul, experiența și luminarea
    • Disperarea și descurajarea
    • Dreptatea, minciuna și răbdarea în nedreptăți
    • Rugăciunea
    • Smerenia, mândria și gândurile necurate
    • Ținerea de minte a răului (neiertarea)
    • Tradiția, învățătura și educația
  • === Trup ===
    • Ascultarea
    • Avariția (Iubirea de argint) și sărăcia de bunăvoie
    • Botezul, călugăria și înmormântărea
    • Lăcomia pântecelui și postul
    • Motivația, osteneala, hărnicia și lenea
    • Renunțarea la lume
    • Somnul și privegherea
    • Viciile și virtuțile
    • Victoria asupra morții

Arhiva de postări:

  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • februarie 2020
  • ianuarie 2020
  • decembrie 2019
  • noiembrie 2019
  • octombrie 2019
  • septembrie 2019
  • august 2019
  • iulie 2019

Imaginile sunt protejate.
PARTAJAȚI, nu furați!
Contactați-ne.
acum pe Google Play