Doborât de lege: De ce și cum trebuie să aplicăm canoanele și măsurile corective?

Păcatul este o plăcere distorsionată, de aceea avem nevoie de durere analogă cu severitatea păcatului pentru a restabili echilibrul, conform legii duhovnicești.

Canonul nu este dat ca răzbunare – ci ca medicament – pentru a-l ține pe păcătos (prin durere) departe de păcatul care este (așa cum am spus) plăcere lumească. Canonul, de asemenea, nu este dat pentru ca păcatul să fie iertat – acest lucru se face în momentul în care preotul spune rugăciunea de iertare. Canonul este dat pentru a ajuta pe păcătos să nu mai cadă.

Nu este periculos. Dimpotrivă, este vindecător deoarece păcătosul, dacă respectă penitența, va fi eliberat de sclavia păcatului.

De aceea, canonul ține cont de cantitatea de intensitate și timpul plăcerii resimțite de fiecare dintre noi. Pe de altă parte, pare greu de purtat. În istorie, perioadele de penitență au evoluat în analogie cu starea spirituală a civilizației noastre văzută ca un întreg. De aceea, în trecut, au existat penitențe care au durat zeci de ani, deoarece, în acel timp, păcătosul a devenit mult mai duhovnicesc și penitența a avut un efect vindecător.

În zilele noastre, pentru că suntem mult mai slabi, penitențele durează mult mai puțin pentru că, de obicei, atunci când avem un canon mare de făcut cădem în indiferență și păcat și mai rău. Pe același subiect putem spune că în trecut, existau penitențe cu sute, dacă nu mii, de metanii în fiecare zi și / sau post foarte strict. În zilele noastre, din nou, din cauza naturii noastre mult mai slabe și a timpului nostru mult mai puțin în care trebuie să ne dedicăm lui Dumnezeu, nu mai putem îndeplini acestea.

Nu spunem că lipsa de timp pentru Dumnezeu este un lucru bun – din multe motive, inclusiv faptul că unii pot sări la cealaltă extremitate adică a minimizării (dacă nu a abolirii) penitențelor, un fenomen care duce, de fapt, la insensibilitate.

Canoanele nu sunt riscante pentru că Dumnezeu nu este o forță oarbă care permite moartea să apară la întâmplare. Dimpotrivă, Dumnezeu este un tată iubitor care nu ne-a lăsat niciodată orfani, așa că nu ar trebui să ne temem de moarte dacă ne pocăim.

Trebuie să menționăm aici că, deși, mai sus, ne ocupăm de penitențele spirituale aplicate de preoți, același mod de gândire poate fi aplicat și în alte cazuri în care Dumnezeu a pus lideri în diverse domenii (de exemplu, familial, social și profesional). Un tată sau un manager ar trebui să aplice unele măsuri corective adaptate situației sale, ținând cont de mentalitatea de mai sus.

Dacă doriți să ne rugăm pentru dumneavoastră sau să donați pentru site, faceți click aici.