Iubirea de arginți: lipsa credinței
Iubirea de arginţi este închinarea la idoli, fiica necredinţei, scuză mincinoasă pentru boli, prevestirea bătrîneţii, frică de secetă, vestitoarea foametei.
Iubitorul de arginţi râde de Evanghelii şi le nesocoteşte cu voia. Cel ce a dobândit dragoste va risipi banii. Dar cel ce spune că banii și dragostea de oameni pot vieţui împreună, se amăgeşte pe sine.
În fond zgârcitul vede în sine numai trupul. De aceea caută să-i lungească viața cât mai mult, vădindu-şi nebunia în această pornire spre un fel de durată socotită fără sfârşit aici pe pământ. De aceea, patima zgârceniei e legată cu o mare laşitate. Abdică de la orice ca să-şi prelungească viaţa trupului. Cel liber de lăcomie, dimpotrivă, cunoscând că sufletul e infinit mai valoros decât trupul şi că el e nemuritor, dispune de un mare curaj. El poate renunţa la toate ale lumii, până şi la trup, pentru un suflet nepătat.
Cel ce şi-a biruit această patimă, şi-a tăiat grijile. Cel legat de ea nu se va ruga niciodată în chip curat pentru că iubirea de arginți este lipsa credinței.
Bazat pe Sfântul Ioan Scărarul, pr. Dumitru Stăniloae
Un instantaneu din depozitul mănăstirii Vatoped, Muntele Athos.
Dacă doriți să ne rugăm pentru dumneavoastră sau să donați pentru site, faceți click aici.
