Sfântul Maslu: Minuni

Sfântul Maslu în timpul pandemiei este una dintre cele mai necesare slujbe, însă se pare că se efectuează mult mai puțin decât ar trebui. Mai jos veți citi câteva minuni legate de Sfântul Maslu.
Sfântul Maslu în timpul pandemiei este una dintre cele mai necesare slujbe, însă se pare că se efectuează mult mai puțin decât ar trebui. Mai jos veți citi câteva minuni legate de Sfântul Maslu.
În afară de obișnuita folosire în minei și obiceiul timpuriu de a cânta condacele în timpul Panihidei (priveghere festivă sărbătorită în biserica Vlaherne – „a vlahilor”), Imnul Acatist a avut și funcția de a celebra victoriile militare sau de a cere în timpul războaielor protecția divină intermediată prin rugăciunile Maicii Domnului, doamna General.
„…… Am aflat de pe internet că jurnalistul Angel Bonchev pregătea o carte despre un necunoscut pentru noi – Sfântul Nichifor Leprosul – într-un moment critic când lumea este acoperită de pandemia coronavirusului și mii de oameni au murit, uciși de această nouă plagă.
Sfântul Arhanghel Gavriil i-a spus Fecioarei Maria, „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.” Înțelesuri ascunse ale cuvintelor Maicii Domnului
Sfânta Împărtășanie nu îmbolnăvește pe om pentru că Sfânta Împărtășanie este cu adevărat cinstitul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, dătătorul de viață. Să nu uităm că această învățătură este de bază în Biserică care a trecut în decursul istoriei pandemii mult mai dure decât cea de acum.
Era un copil mai greoi de cap, care nu reușea să învețe lecțiile și să țină pasul cu ceilalți colegi de clasă.
Coliva: definiție Coliva este un fel de mâncare pe bază de grâu fiert, care este folosită liturgic în Biserica Ortodoxă pentru comemorarea morților.
S-a întâmplat în parohia Johnstown, Pennsylvania, un oraș în depresie perpetuă, în urmă cu câteva decenii. Culorile terenului erau de un spălăcit nedefinit. Cerul era întunecat ca de iarnă, chiar dacă era primăvară, iar priveliștea de la biroul parohial era sumbră, întinzându-se peste lanțul muntos cenușiu oferind un orizont obosit. O mare parte din industriile zonei au fost închise și mutate. Casele de diferite culori stăteau cu ochii goi.
Tradiția ne spune că pe icoana Paramythiei (Mângâietoarei), expresia originală a fețelor și poziția trupurilor, atât a Mântuitorului Hristos cât și a Maicii Domnnului, s-au schimbat atunci când a avut loc următoarea minune pe data de 21 ianuarie 1321 în fața starețului – Sfântul Ghenadie din Vatopedi – care s-a dus acolo pentru a lua cheile porții principale a Mănăstirii, care se aflau la icoană și a le da călugărului care era responsabil să deschidă porțile mănăstirii.
Simțeam o anumită dificultate în a mă ruga lui Hristos. Pe de altă parte, Maica Domnului era la fel ca propria mea mamă pentru mine. La fel era și cu Sf. Eufimia: „Sfânta mea Eufimia”, mă adresam ei… Însă cu Hristos… Era greu să mă rog lui Hristos. Mă închinam la icoanele Lui cu frică. Când în timpul Rugăciunii lui Iisus mintea mea a început să se distragă de la rugăciune, nu m-am supărat deloc. „Cine sunt eu să-l țin constant pe Hristos în mintea mea săracă?” – mi-am spus mie. Și atunci s-a întâmplat ceva despre ce vreau să […]
În general, prin „apocalipsă” (ἀποκάλυψις) oamenii înțeleg „revelația” sau, mai literal, „descoperirea”. Termenul este legat, în principal, de lucrarea Sfântului Ioan Teologul – Cartea Apocalipsei – din Noul Testament care descrie folosind pseudonimia și imaginea simbolică așteptarea unui iminent cataclism cosmic în care Dumnezeu distruge puterile conducătoare ale răului și ridică pe cei drepți la viață într-un regat mesianic.
Într-o mitropolie din Grecia de nord nu ploua. Era o secetă cumplită și datorită situației, mitropolitul locului a început să facă dimpreună cu clerul rugăciuni pentru a ploua.
În timpul domniei împăratului Anastasios I (491-518), un tânăr diacon s-a mutat la Constantinopol. Ducea o viață ascetică de rugăciune și post, dar în smerenia sa se gândea la sine ca fiind mai degrabă lumesc.
Cel mai mare dar pe care Dumnezeu L-a făcut oamenilor este posibilitatea unirii cu Sine. Acest dar a căpătat concretețe prin întruparea lui Dumnezeu, prin nașterea lui Iisus Hristos.
Starețul Efrem (Moraitis) (născut Ioannis Moraitis) (24 iunie 1927 – 8 decembrie 2019) a fost un arhimandrit și fost stareț al Mănăstirii Philotheou din Muntele Athos, îndrumător duhovnicesc a patru mănăstiri de pe Muntele Athos și a opt mănăstiri de maici din Grecia. A ctitorit 19 mănăstiri în Statele Unite și Canada. A locuit în Arizona, la Mănăstirea Ortodoxă Greacă Sf. Antonie.
Cineva m-a întrebat dacă poate folosi un pistol pentru a-și proteja casa. Ei bine … nu știu despre arme. Dar știu despre lacăte care pot fi folosite pentru a proteja casele:
Delicatetea și cunoașterea sfinților sunt mai presus de orice ne putem imagina. De fapt, fără harul lui Dumnezeu suntem doar barbari – fără harul lui Dumnezeu, oamenii sunt lupii oamenilor.
Singuratatea, cu voie sau fără voie, este timpul nostru pentru rugaciune si cunoasterea mai bună a lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Hrisostom a fost renumit pentru explicațiile sale la Sfintele Scripturi. El a interpretat și Epistolele Sfântului Apostol Pavel, pe care le-a admirat foarte mult. Pentru a se asigura că interpretarea Epistolelor a fost corectă, el a cerut lui Dumnezeu să-i arate un semn.
Sfântul Apostol Pavel spune că „Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.”, deoarece primul nostru scop este să ne perfecționăm pe noi înșine și să nu luptăm cu ceilalți. Pentru aceasta trebuie să avem un mediu stabil și pașnic.
Nu ar trebui să gândim, să judecăm și să acționăm, având credință în felul nostru de a vedea lucrurile, ci în Dumnezeu.
La începutul secolului XX, în Schitul Sfânta Ana (Mare), un călugăr a vrut să extindă un zid în grădina chiliei sale și, în acest scop, a început seara târziu să sape în pădure. Dintr-o dată a găsit sfintele moaște ale unui mare sfânt: erau neputrezite, cu o culoare galbenă minunată și cu un parfum foarte intens.
Deoarece moartea este un moment atât de important în viața noastră, Dumnezeul nostru perfect nu lasă neutilizată nicio posibilitate de îmbunătățire pentru cel care urmează să moară și pentru oricine altcineva care ar putea fi afectat de moartea acestei persoane. Totuși, aici intervine libertatea noastră umană care poate strica rău lucrurile. Dar, dacă facem ceea ce putem – care este aproape nimic – Dumnezeu va face ceea ce poate El, care este totul. Nu crezi?
Sfântul Evdochim este cel mai mare sfânt cunoscut dintre sfinții necunoscuți ai mănăstirii Vatopedului și foarte probabil din tot Sfântul Munte. Părintele Meletie Vatopedinul, un martor ocular la cele petrecute, își amintește:
Mai întâi de toate, trebuie să menționăm că toate bolile noastre sunt rezultatele căderii lui Adam. În paradis nimeni nu va fi bolnav. Deci, lucrarea demonică este implicată mai mult sau mai puțin în diferite grade și din diverse cauze și în diverse scopuri: să se plătească pentru un păcat, să oprească pe cineva dintr-o cale greșită, să-i ofere o cunoaștere superioară etc.
Nu este adevărat faptul că Dumnezeu a suspendat liberul arbitru al lui Faraon; adică nu este adevărat faptul că Faraon era înclinat să-i lase pe israeliți să plece, dar atunci Dumnezeu l-a oprit să facă acest lucru. De fapt, Faraon nu a fost înclinat să îi lase pe israeliți să plece, dar minunile lucrate de Dumnezeu prin Moise l-au făcut să-i fie teamă; Dumnezeu i-a dat lui Faraon puterea voinței de a urma ceea ce voia cu adevărat să facă: să-i țină pe israeliți înrobiți în Egipt. În acest sens, Dumnezeu nu a suspendat sau a înlocuit liberul arbitru al […]
Mulți sunt interesați să rezolve subiecte „fierbinți” cu mintea lor. Ne interesează modul în care Ilie a fost ridicat la cer cu carul de foc, cum este paradisul, îngerii, creația lumii și alte lucruri de acest fel.
Această icoană se află pe Synthronon (scaunul de sus), în altarul bisericii principale şi, în legătură cu ea, tradiţia spune următoarele:
Chiar dacă regulile iconografiei spun că toți sfinții ar trebui să fie cu părul negru și ochii negri, știm din tradiție și de la sfinții care au văzut-o pe Maica Domnului că este blondă, cu părul de culoarea grâului copt și cu ochi albaștri.
Ne străduim să învățăm diverse lucruri și încercăm încet să înțelegem sensurile pentru a dobândi cunoștințe.
Postările sunt făcute în paralel – aici pe blog precum și în galerie astfel încât să puteți să alegeți formatul care vă place precum și postările înrudite care sunt alese după criterii diferite între blog și galerie.