Una dintre cele mai delicate dar, tototdată, importante probleme din biserică este și deosebirea dintre esența lui Dumnezeu și energiile Sale.
Găsiți mai jos un ghid complet despre cum să vă împotriviți diavolului, mai ales dacă sunteți sub atacuri demonice și există un pericol de demonizare. Trebuie să fim întotdeauna conștienți de acest pericol și trebuie să luăm măsurile de precauție, mai ales dacă avem păcate grave sau suntem ținte ale unor atacuri demonice concentrate din cauza vrăjilor sau blestemelor aruncate împotriva noastră.
Nu zice: nu ştiu ce se cuvine şi deci sunt nevinovat, dacă nu fac aceea. Dacă le-oi face pe toate câte le ştii că sunt bune, ţi s-ar descoperi pe urmă şi celelalte, cunoscându-se una din cealaltă. De aceea nu-ţi foloseşte să cunoşti cele de pe urmă, înainte de împlinirea celor dintâi. Căci cunoştinţa îngâmfă atunci când nu este pusă în practică, iar dragostea zidește îndemnănd la răbdarea tuturor celor ce vin peste noi.
Ascetismul are ca scop vindecarea sufletului uman care este veșnic și ajungerea la perfecțiunea personală veșnică.
Oricât de ademenitoare este ispita vieții păcătoase, ea duce până la urmă la scârbă de păcat și atunci omul caută calea adevărată pe care o găsește în credință.
Precum părinţii trupești ai copiilor sunt împătimiţi de dragostea faţă de cei născuţi din ei, la fel şi mintea se alipeşte din fire de cuvintele sale.
Botezul lui Ioan nu a iertat păcatele, ci a adus doar oamenii la pocăință. El a propovăduit deci botezul pocăinței, adică a predicat lucrul la care a dus botezul penitenței, și anume, iertarea păcatelor, pentru ca aceia care, în pocăință, îl vor primi pe Hristos, să-L primească spre iertarea păcatelor lor.
În general, prin „apocalipsă” (ἀποκάλυψις) oamenii înțeleg „revelația” sau, mai literal, „descoperirea”. Termenul este legat, în principal, de lucrarea Sfântului Ioan Teologul – Cartea Apocalipsei – din Noul Testament care descrie folosind pseudonimia și imaginea simbolică așteptarea unui iminent cataclism cosmic în care Dumnezeu distruge puterile conducătoare ale răului și ridică pe cei drepți la viață într-un regat mesianic.
Copilul meu, fii mereu atent, atât când ești fericit, cât și când ești trist. Când ești fericit, nu ar trebui să-ți pierzi controlul prin vivacitate și râs, și nici atunci când ești trist, să nu fii atât de sumbru încât să se vadă.
Delicatetea și cunoașterea sfinților sunt mai presus de orice ne putem imagina. De fapt, fără harul lui Dumnezeu suntem doar barbari – fără harul lui Dumnezeu, oamenii sunt lupii oamenilor.
Mulți spun că părintele Arsenie Boca este sfânt în timp ce alți mulți spun că omul nu a fost normal. Același lucru s-a întâmplat și cu Sfântul Porfirie, Paisie și cu alți sfinți din vechime, de exemplu Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Simeon Stâlpnicul sau Sfântul Simeon Noul Teolog. De fapt, amândouă opiniile sunt adevărate însă pentru a înțelege este necesară o explicație.
Mulți astăzi se întreabă cum să ne manifestăm în cazul unei comportament agresiv, începând de la cele de la școală sau la joacă între copii și terminând cu agresiunile la nivel național.
Au cercat Părinţii şi aceea că nu tuturor le este potrivită mâncarea verdeţurilor sau a legumelor şi nici posmagul nu-l pot folosi ca hrană toţi. Şi au zis Părinţii că unul mâncând două litre de pâine e încă flămând, iar altul mâncând o litră, sau şase uncii, se satură. (Uncia este uncia romană : 27 gr. 165 mlgr.).
Cu cât Îl iubești pe Hristos, cu atât ți se pare că nu-L iubești și tânjești în întregime, tot mai mult, să-L iubești.
Trebuie să căutăm pe Domnul în toate felurile, pentru a ne putea hrăni de El și a ne feri de foame, participând constant la acest banchet duhovnicesc. Nici nu trebuie să ne abținem inutil de la sfânta masă și, astfel, să ne slăbim foarte mult sufletele cu pretextul că nu suntem cu adevărat demni de Sfintele Taine. Mai degrabă, trebuie să recurgem la preoți pentru Mărturisire din cauza păcatelor noastre, pentru a putea bea din Sângele curățător.
Singuratatea, cu voie sau fără voie, este timpul nostru pentru rugaciune si cunoasterea mai bună a lui Dumnezeu.
Unii îmi spun că sunt scandalizați pentru că văd multe lucruri greșite în Biserică. Le spun că, dacă întrebi o muscă, „Există flori în această zonă?”, Va spune: „Nu știu despre flori, dar acolo, în grămada de gunoi, poți găsi toată murdăria dorită. Și va continua să enumere toate lucrurile necurate în care a fost.
Medicul nu trebuie lăudat doar atunci când își trimite pacientul la tratament în grădini și pajiști, în băi termale și bazine cu apă, sau atunci când îi recomandă să aibă o masă încărcată înaintea sa.
O persoană nu poate alege momentul în care se naște sau trăiește; nu este de la el, cine sunt părinții sau națiunea în care se va naște, dar de ce este responsabil este modul în care va acționa în acea perioadă de timp: va fi uman sau inuman, indiferent de națiunea sau părinții lui.
Ce gânduri trebuie să spovedim? Această întrebare apare iarăși și iarăși. Mai jos este un mod simplu de a aborda această problemă:
Toate viciile se ofilesc atunci când sunt cucerite, iar când sunt luptate zi de zi sunt din ce în ce mai slabe, și se diminuează atât în intensitate, cât și ca frecvență – sau, oricum, pentru că sunt contrare virtuților opuse, sunt mai ușor ocolite și evitate.
Cel lipsit de durere (nesimţitul) este un filozof fără minte. Ε un tîlcuitor ce se osîndeşte pe sine, un iubitor de cuvinte potrivnice lui, învăţător orb la vedere.
„Rugăciunea lui Iisus” este cea mai puternică rugăciune, care este alcătuită din cuvintele „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.” Această formulă de bază originală și tradițională a variat și variază ușor, în funcție de perioada istorică și de școala duhovnicească în care s-a folosit. Cele mai frecvente adăugări, chiar dacă nu sunt singurele, sunt „Doamne Iisuse Hristoase, [fiul lui Dumnezeu], miluiește-mă [pe mine păcătosul].” Desigur că există și alte variante.
Dacă Dumnezeu vede că mintea i s-a supus în întregime și își pune nădejdea numai în El. El o întărește, spunând: „Nu te teme Iacov, fiul meu, micul meu Israel” (Isaia 41:14) și: „Nu te teme, căci te-am izbăvit, te-am chemat pe numele Meu; esti al meu. Dacă treci prin apă, voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca. Dacă treci prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde. Căci eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, cel Sfânt al lui Israel, care te mântuiește” (Isaia 43: 1-3).
Mai întâi de toate, trebuie să menționăm că toate bolile noastre sunt rezultatele căderii lui Adam. În paradis nimeni nu va fi bolnav. Deci, lucrarea demonică este implicată mai mult sau mai puțin în diferite grade și din diverse cauze și în diverse scopuri: să se plătească pentru un păcat, să oprească pe cineva dintr-o cale greșită, să-i ofere o cunoaștere superioară etc.
Orice dependență este un obicei prost și rău, o boală a sufletului, o tulburare a creierului caracterizată prin necesitatea compulsivă de stimuli care oferă satisfacție, adică de cauzele păcatului, în ciuda consecințelor adverse.
Trebuie să știm că lumina divină nu este un fenomen natural, ca atunci când ne lovim în cap sau alte cauze care generează semnale electrice prin sistemul nervos pe care creierul nostru (mai exact cortexul nostru vizual) le interpretează ca lumină.
Dumnezeu ne-a făcut după chipul și asemănarea Sa – adică doar un singur dumnezeu creat – un singur Om la multe persoane de două genuri (bărbat și femeie), întrucât El este un singur Dumnezeu în trei persoane. Dumnezeu a creat o minte uriașă, un dumnezeu creat, în care toate persoanele ar coopera în mod impecabil pe plan mintal în timp real pentru a atinge același obiectiv, chiar dacă fiecare persoană și-ar păstra specificul.
Sfântul Pavel spune „Vă îndemn, deci, fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, închinarea voastră cea cuvântătoare”.
Deci cel ce voieşte să vină la odihna Domnului şi să nu fie biruit de vrăjmaşul, se desparte de oameni în orice lucru, spre a nu critica pe cineva şi a lăuda sau îndreptăţi, sau ferici pe altul şi a arăta dreptatea lui, sau a-l supăra pe acela în vreo privinţă, sau a observa scăderile lui, şi a nu lăsa vreun ac de duşmănie în inima sa împotriva lui şi a supune voia sa neînţeleptului.
