De ce ne rugăm? Pentru aceasta trebuie să înțelegem că primul lucru de care avem nevoie este vindecarea strâmbării voii noastre și, legat de asta, vindecarea singurătății noastre.
În general, prin „apocalipsă” (ἀποκάλυψις) oamenii înțeleg „revelația” sau, mai literal, „descoperirea”. Termenul este legat, în principal, de lucrarea Sfântului Ioan Teologul – Cartea Apocalipsei – din Noul Testament care descrie folosind pseudonimia și imaginea simbolică așteptarea unui iminent cataclism cosmic în care Dumnezeu distruge puterile conducătoare ale răului și ridică pe cei drepți la viață într-un regat mesianic.
Plictiseala este nepoata depresiei, iar lenea este fiica. Pentru a o trimite departe, muncește activ, nu fi leneș în rugăciune. Atunci plictiseala va trece și râvna va veni. Și dacă adăugați la această râvnă în fiecare zi cu răbdare și smerenie, atunci veți scăpa de mult rău.
Mulți pun această întrebare: Dacă nu mă bucur de slujbele de la biserică, asta înseamnă că mă duc în iad?
Singura strategie care reușește astăzi este rugăciunea, sfatul și atenția. Prin acestea trei intrăm în deplină armonie cu întreaga creație.
Somnul este în oarecare fel o stare a firii, un chip al morţii, o oprire a simţurilor. Somnul e unul, dar ca şi pofta, are multe pricini şi feluri. Ε din fire, din mâncări, de la draci, sau poate şi dintr-o postire prelungită şi dusă până la capăt, de care trupul, slăbind, voieşte să se întărească prin somn.
Luptă-te cu toată puterea ta pentru a câștiga Paradisul și nu asculta pe cei care spun că toată lumea va fi salvată. Aceasta este capcana lui Satan, astfel încât să nu luptăm.
Așteptați un minut! Nu este posibil, spun ei, să se bucure de o viață ușoară atât aici, cât și în veșnicie?
Cu harul lui Dumnezeu, îți vei câștiga adevărata libertate: vei avea putere asupra minții tale – nu evenimentele din afară. Realizează acest lucru și vei găsi putere.
Singuratatea, cu voie sau fără voie, este timpul nostru pentru rugaciune si cunoasterea mai bună a lui Dumnezeu.
Medicul nu trebuie lăudat doar atunci când își trimite pacientul la tratament în grădini și pajiști, în băi termale și bazine cu apă, sau atunci când îi recomandă să aibă o masă încărcată înaintea sa.
La începutul secolului XX, în Schitul Sfânta Ana (Mare), un călugăr a vrut să extindă un zid în grădina chiliei sale și, în acest scop, a început seara târziu să sape în pădure. Dintr-o dată a găsit sfintele moaște ale unui mare sfânt: erau neputrezite, cu o culoare galbenă minunată și cu un parfum foarte intens.
Dar din ce pricină pătimim acestea, dacă nu pentru că nu avem iubire ? Căci dacă am avea iubire, împreunată cu mila şi cu durerea, nu ne-am îngriji să vedem scăderile aproapelui.
Toate viciile se ofilesc atunci când sunt cucerite, iar când sunt luptate zi de zi sunt din ce în ce mai slabe, și se diminuează atât în intensitate, cât și ca frecvență – sau, oricum, pentru că sunt contrare virtuților opuse, sunt mai ușor ocolite și evitate.
„Rugăciunea lui Iisus” este cea mai puternică rugăciune, care este alcătuită din cuvintele „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.” Această formulă de bază originală și tradițională a variat și variază ușor, în funcție de perioada istorică și de școala duhovnicească în care s-a folosit. Cele mai frecvente adăugări, chiar dacă nu sunt singurele, sunt „Doamne Iisuse Hristoase, [fiul lui Dumnezeu], miluiește-mă [pe mine păcătosul].” Desigur că există și alte variante.
Orice dependență este un obicei prost și rău, o boală a sufletului, o tulburare a creierului caracterizată prin necesitatea compulsivă de stimuli care oferă satisfacție, adică de cauzele păcatului, în ciuda consecințelor adverse.
Cel ce se îndeletniceşte cu virtutea în mînăstiri de obşte, sau în însoţirea cu alţii, nu e războit de obicei prea mult de frică. Dar cel ce petrece singur să se lupte ca să nu-l ia în stăpînire odrasla slavei deşarte, sau fiica necredinţei, adică frica.
Cel ce are vreun dar duhovnicesc şi suferă împreună cu cel ce nu îl are, îşi păstrează darul prin împreuna pătimire; iar cel mândru îl va pierde, scufundându-se în gândurile trufiei.
Ar trebui să avem grijă să nu facem niciodată nimic pripit sau cu nepăsare sau orice altceva pentru care nu putem avem un motiv rezonabil.
Să analizăm acum cu atenție dacă Dumnezeu permite vreodată să fie forțat răul asupra sfinților săi, fie El însuși, fie prin altcineva.
Este multă teamă și suferință pe seama celebrului 666 în unele cercuri, care în majoritatea timpului (dacă nu întotdeauna) ne distrage de la principalul scop al vieții noastre – mântuirea sufletului nostru veșnic.
Ceea ce cunoaștem ca aspect mânietor al sufletului nostru este un aspect irațional al sufletului care este responsabil să evite sau să atace, adică responsabil de tipul de răspunsuri în situații de stres acut – răspuns de tip „fugi sau luptă”.
În preajma marilor sărbători, trebuie să fii avem o atenție specială la noi înșine. Inamicul încearcă în prealabil să răcească inima relativ la subiectul sărbătorii, astfel încât creștinul să nu-l experieze prin trăirea realității evenimentului sărbătorit în inma sa.
Poate spuneți: „De ce nelegiuiții sunt fericiți? De ce trăiesc în lux? De ce nu trudesc ca mine?”
Ne străduim să învățăm diverse lucruri și încercăm încet să înțelegem sensurile pentru a dobândi cunoștințe.
