Nu lăsa patima înaintea rațiunii

Ar trebui să avem grijă să nu facem niciodată nimic pripit sau cu nepăsare sau orice altceva pentru care nu putem avem un motiv rezonabil.

Motivul pentru acțiunea noastră nu este cunoscut tuturor, însă, atenție! Lumea se uită la ea (la acțiune) și va judeca. Deci este nevoie de rațiune, de motiv. Și atunci, cu adevărat, nu mai avem cu ce să ne scuzăm pentru că deși există un fel de forță naturală în fiecare pasiune a noastră, totuși aceeași pasiune este supusă rațiunii prin legea firii însăși și este ascultătoare de ea.

Prin urmare, avem datoria ca a unui paznic grijuliu să fim atenți, astfel încât pasiunea să nu depășească rațiunea sau să o abandoneze complet. În caz contrar, prin depășirea ei, se va produce confuzie, iar rațiunea va fi închisă și nu va ajunge la nimic printr-o astfel de neglijare.

Neliniștea distruge consistența. Retragerea din fața raționalității arată lașitate și implică indolență. Căci atunci când mintea este neliniștită, pasiunea se răspândește larg și departe, iar într-o izbucnire acerbă nu vor rezista frâiele rațiunii, iar patima nu poate fi întoarsă de călărețul acesteia care este omul. Astfel, de regulă, sufletul nu este numai tulburat și rațiunea pierdută, dar și chipul se înroșește de furie sau poftă, devine palid de teamă, nu se poate înfrâna în plăcere și nu se poate bucura cu adevărat.

Atunci când se întâmplă acest lucru, atunci judecata noastră naturală și greutatea caracterului sunt aruncate la o parte și nu mai putem avea acea consecvență, care singură în faptă și gândire poate păstra propria autoritate și ceea ce este potrivit.

Bazat pe Sfântul Ambrozie

Dacă doriți să ne rugăm pentru dumneavoastră sau să donați pentru site, faceți click aici.