Părintele Iosif Vatopedinul: Un zâmbet din veșnicie

Unul dintre bătrânii contemporani cei mai iubiți ai Sfântului Munte, Starețul Iosif Vatopedinul, a adormit în Domnul de ziua lui, 1 iulie 2009. La scurt timp după plecarea sfinției sale a avut loc o minune ce a lăsat un semn de speranță pentru noi toți, cei care așteaptăm „învierea morților și viața veacului ce va să fie”.

El a zâmbit la mai mult de 45 de minute după moartea sa.

Imediat după moartea lui, gura bătrânului Iosif a rămas deschisă pentru o perioadă de timp și în ciuda tuturor eforturilor, călugării prezenți nu au reușit să închidă gura. Conform obiceiului athonit, trupul Bătrânului a fost înfășurat în mantia sa de monah care a a fost mai apoi cusută. În conformitate cu îndrumările starețului Efrem, după un timp, corpul a fost așezat pe un catafalc și o gaură a fost tăiată în mantie pentru a expune fața părintelui și o alta pentru a expune mâna dreaptă pentru cinstire. Spre uimirea tuturor, gura bătrânului Iosif nu numai că s-a închis, dar fața lui strălucea, acum, în mod minunat cu un zâmbet! Nu numai buzele lui, dar și ochii și obrajii au revenit la culoarea naturală, vie!

Dacă doriți să ne rugăm pentru dumneavoastră sau să donați pentru site, faceți click aici.