Sfânta Mănăstire Xiropotamou

Mănăstirea Xiropotamou (greacă: Ξηροποτάμου) este una din cele douăzeci de mănăstiri din peninsula Muntele Athos și este situată pe partea de sud-vest a peninsulei, pe drumul de la portul Dafni către orașul Kareia, centrul administrativ al republicii monahale. Este pe locul opt în rangul ierarhic al mănăstirilor. Katholikonul (biserica centrală) mănăstirii este închinat pomenirii celor patruzeci de sfinți mucenici din Sevastia.

Deși tradiția acordă întemeierea mănăstirii împărătesei Pulcheria, la jumătatea secolului al V-lea, Mănăstirea Xiropotamou se crede că a fost înființată la sfârșitul secolului al X-lea, de către un călugăr numit Paulos Xiropotaminos. Xiropotamou a prosperat până în secolul al XIII-lea, când a fost ocupată și jefuită de către franci. Mănăstirea a fost susținută în secolul al XIV-lea de care dinastia Paleologilor din imperiul bizantin și de principii sârbi. Apoi, după căderea Constantinopolului, incursiunile turcilor și marile incendii din 1507 și 1609, au provocat daune majore mănăstirii, ceea ce a dus la decadența ei.

Cezar Daponte a reconstruit katholikonul mănăstirii între 1761 și 1763. Biserica este tipică bisericilor anthonite din peninsulă. Frescele au fost terminate în cei douăzeci de ani de la construcția katholikonului și au fost păstrate în condiții foarte bune. În curtea din fața katholikonului se află trapeza mănăstirii, construită de voievodul român Alexandru. Mănăstirea a suferit pagube provocate de alte două incendii, cele din 1950 și 1973.

Există șapte paraclise în interiorul mănăstirii. Aceste paraclise sunt dedicate Sfinților Arhangheli, Sf. Constantin și Elena, Înălțării Sfintei Cruci, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Teodosie, Sfântul Gheorghe și Întâmpinarea Domnului. Mănăstirea are în exterior nouă paraclise și deține portul Dafni.

Xiropotamou adăpostește numeroase moaște, una dintre cele mai importante fiind cea mai mare bucată din lemnul Sfintei Cruci. Din acest motiv, mănăstirea sărbătorește unul din hramurile ei pe 14 septembrie, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.