Sfântul Maslu: Minuni

Sfântul Maslu în timpul pandemiei este una dintre cele mai necesare slujbe, însă se pare că se efectuează mult mai puțin decât ar trebui. Mai jos veți citi câteva minuni legate de Sfântul Maslu.

Taina Sfântului Maslu (sau ungerea bolnavului) oferă vindecare fizică și spirituală cu ulei sfânt binecuvântat de Duhul Sfânt. În greacă, taina se numește Εὐχέλαιον (Euchelaion, din εὐχή, „rugăciune” și ἔλαιον, „ulei”).

Uleiul poartă harul lui Dumnezeu atât pentru reînnoirea trupului, cât și pentru curățarea sufletului. Slujba respectă tradiția apostolică menționată în Noul Testament: „… Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui.”(Iacov 5, 14-15).

Sfântul Maslu este o taină de mare mângâiere pentru credincioși. Insuflă curaj și răbdare pentru a accepta voia lui Dumnezeu, indiferent de rezultatul pe plan fizic.

Sfântul Maslu: Minuni

La Vatopedi, când a sosit noua obște, erau câțiva călugări foarte bătrâni pe care i-au găsit în mănăstire. Cu timpul, bătrânii călugări s-au îmbolnăvit unul câte unul, mai ales din cauza vârstei lor. Noua frăție a avut grijă de ei cu dragoste, cu toate că vechii călugări au fost într-o stare delicată luni întregi, chinuindu-se pe ei și pe ceilalți.

După mult timp, unul dintre îngrijitori, epuizat, s-a rugat Maicii Domnului să-l ajute. Atunci, unul dintre călugării bătrâni a venit la el și l-a întrebat „Se pare că ai o problemă. Pot să te ajut?” Tânărul călugăr i-a răspuns „Ei bine, sunt foarte epuizat încercând să îi ajut pe călugării bolnavi și, pe lângă asta, tot ceea ce facem nu dă rezultate.” Apoi bătrânul călugăr a răspuns „Fă taina Sfântului Maslu. Monahii bătrâni au multe lucruri adunate în interiorul lor în timpul vieții. Puterea ta umană nu este suficientă. Dacă săvârșești taina Sfântului Maslu, atunci Duhul Sfânt, mângâietorul, va veni și va mângâia pe toți: unii se vor vindeca și alții vor muri, după voia lui Dumnezeu. Nimeni nu va mai fi chinuit.” Acest sfat este împlinit la Vatoped până astăzi: pe lângă slujirea Sfântului Maslu de obște, de fiecare dată când îl slujim special pentru cineva, cu credință și smerenie, problemele sunt rezolvate. Totdeauna!

Pe lângă aceasta, pe baza Sfintei Scripturi, eficacitatea Sfântului Maslu este universal valabilă, dacă există credință, smerenie și rugăciunile necesare.

Un alt caz: a fost un bărbat în comă profundă de ani buni. Au încercat totul – și vreau să spun ”totul” – pentru a-l resurcita. Nimic nu a funcționat. În cele din urmă, au făcut slujba Sfântului Maslu asupra lui. Nu s-a întâmplat nimic, până la rugăciunea finală, când preotul a spus „Slavă Tatălui, și Fiului și Sfântului Duh. Amin!”. Atunci bolnavul și-a făcut cruce.

Sfaturi legate de situații extraordinare (pandemie)

De obicei slujba este ținută de șapte preoți, deoarece are șapte lecturi din Evanghelii și Apostol. Cu toate acestea, slujba poate fi ținută și de un singur preot și oriunde – în casă, spital etc. Uleiul binecuvântat poate fi distribuit în sticle mici de plastic sau pe tampoane ori bețișoare cu vată. Doar preotul poate unge pe ceilalți și aceștia știu cum și ce să facă. Dacă preotul nu este prezent, oricine se poate unge pe frunte.

Fotografiile sunt de la o slujbă a Sfântului Maslu, mănăstirea Vatoped, Muntele Athos.

Dacă doriți să ne rugăm pentru dumneavoastră sau să donați pentru site, faceți click aici.